Spre deosebire de faraonul din timpul lui Moise – care s-a arătat iscusit față de poporul evreu, făcându-i „viața amară prin lucrări grele de lut și cărămizi”, prin genocidul pus la cale cu moașele care nu ascultă de satrap și sunt binecuvântate, prin insolența cu care răspunde „degetului lui Dumnezeu”, prin împietrirea inimii în fața minunilor divine incontestabile –, faraonul din timpul lui Iosif este descris în culori mult mai pozitive.
Ce a făcut diferența? Care a fost secretul vieții acestui conducător? Cum ajunge el să recunoască că deasupra scaunului său efemer există un tron veșnic, de unde Dumnezeu conduce lumea? Chiar și Valea Nilului și Valea Regilor! Nu m-aș mira să-l văd într-o bună zi strămutat dintr-o piramidă rece în locuințele Noului Ierusalim. Un faraon mântuit în prezența Regelui regilor! Și, împreună cu el, poporul lui Dumnezeu de atunci și din toate timpurile. La masă cu Avraam, Isaac și Iacov.
Vă provoc ca la sfârșitul acestei emisiuni să ne întrebăm: vom fi și noi acolo?
Adaugă un comentariu